Bazaitul telefonului meu. Un mesaj, era Lorelei. Jass, ce faci? Esti okay? Am sa-ti spun ceva interesant. Suna-ma cand ai timp, L. Mda. Eu mereu cad ultima la rand cand e vorba de a zice ce ai pe sufler. Dar nu-i nimic. Pana la urma, nici nu vroiam sa vorbesc despre asta. Cateva minute mai tarziu am sunat-o. Ceva nu e in regula. A raspuns atat de greu! Dar ea nu raspunde greu niciodata. Intr-un final i-am auzit vocea: Buna, Lorelei. Te decizi sa-mi raspunzi si mie? Scuze. Eram ocupata. Ocupata! Cum adica ocupata? Deci ce vroiai sa-mi spui? Am intrebat inca gandindu-ma la acel cuvant. Cum se poate asa ceva? Ea nu e niciodata ocupata cand e vorba de mine! Jass, stiu ca va suna aiurea si ca sunt fraiera ca simt asta, dar mie imi place Liam. Dar eu nu cred ca intelegi. Stiu ca ne tineam de mana ieri, dar eu.. chiar nu stiu. Imi e teama sa nu imi fac sperante desarte. Ce zici? In legatura cu ce? Da, Liam te place. Si Liam e un baiat minunat, nu ti-ar face asa ceva. Veti fi un dublu L, pardon, cuplu perfect. Deci cu asta era ea ocupata. Impresioneaza-l pe Liam. Okay. Merg sa ma pregatesc. Pa-pa. Ar trebui sa fac si eu asta. Pacat ca nu am nici un chef. Dupa ce m-am chinuit sa-mi aranjez putin parul, am curatat putin dezastru din camera, mi-am luat telefonul, o pereche de opincute albe si am iesit afara. Londra pulsa. Zilele de diminica ale verii mereu erau asa. O simteam nutrind de oamenii, sentimente, cladura insuportabila. Stau si am gandesc, la cate scene a fost Londra martora: intalniri pe ascuns, iubiri spulberate, despartirii, impacari si restul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu